joi, 13 septembrie 2012

O ocazie de neratat pentru școlarii din Iași!


Marțea sau joia,
ATELIERE DE FOTOGRAFIE PENTRU ȘCOLARI LA PALAS, ÎN LIBRĂRIA CĂRTUREȘTI

Fotografiile înseamnă amintiri. Dar ce poate fi mai frumos la vârsta la care începem să avem amintiri, să învățăm să le și imortalizăm? De aceea, agenția foto PRO IMAGE Iași organizează ateliere de fotografie despre… copilărie. În Librăria Cărturești din Palas Mall sunt așteptați școlarii cu vârste între 9 și 14 ani preocupați de imaginea digitală, care vor să deslușească fotografia conceptuală, artistică, psihologia imaginii, alături de noțiunile tehnice de bază, utile formării gustului estetic, gândirii creative și utilizării în mod plăcut a timpului liber. În fiecare marți și în fiecare joi, de la ora 18.00, micii artiști își vor da întâlnire, în Cărturești, într-una din grupele „Zoom”, ori „Blitz”, pentru o jumătate de oră de teorie și o oră de practică cu propriile lor aparate foto. Fotografierile vor avea loc Cărturești și outdoor (în vecinătățile librăriei, dar și hoinăreli fotografice organizate în Iași sau în week-end-uri).Din 25 septembrie 2012, respectiv din 27 septembrie, timp de 8 săptămâni, la fiecare atelier Pro Image Kids, micii fotografii vor învăța să realizeze imagini din ce în ce mai bune. Fiecare grupă are 12 locuri, iar înscrierile se fac prin e-mail (contact@proimage.ro) sau telefonic (0722.576.242). Ca să nu regretați că atunci când veți fi mari nu ați descoperit la timp fotografia, traineri vă vor fi fotografii agenţiei Pro Image, care au peste 20 de ani de experiență în domeniu. Foto-jurnalismul, fotografia publicitară din varii domenii (beauty, fashion, de produs, corporate etc.), de peisaj, arhitectură sau evenimentele speciale se numără printre genurile fotografice care au consacrat agenția la nivel local, regional și național.



PRO IMAGE Photo Agency Iaşi
T: 0722.211.347
Econtact@proimage.ro
Wwww.proimage.ro
Fhttp://www.facebook.com/profile.php?id=100001423265059



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu