miercuri, 26 septembrie 2012

Oh, Lord, enlighten me!

Sunt frământată de îndoieli! Şi asta de când am aflat că mâine, editura All are reducere de 50% la toate cărţile şi eu mi-am făcut o listă lungă cât o zi de post.

Înafara de Fetele din Shanghai şi Îmi placi la nebunie pe care nu le pot pune în coş pe motiv de stoc foarte mic sau chiar indisponibil, celelalte, adunate, fac aproape 140 de lei care, împărţit la 2, înseamna doar 70 de lei, la care mai adaug doar taxele poştale (prin poştă 6,5 lei, iar prin curier 14 lei).


În plus, trebuie să plătesc întreţinerea (e rândul meu :D), urmează să primesc comanda de lentile de contact de la Dr.Lentilă şi trebuie să pun bani la loc pe cardul de credit, ca să nu plătesc dobândă. Mi-ar fi mai uşor dacă n-ar trebui să acopăr şi suma pe care am dat-o pentru perechea de blugi albi de la Topshop care nu a mai venit nici în ziua de azi şi pentru care am cerut refund. Iniţial la Topshop, care mi-au ignorat absolut toate e-mailurile (e clar că au un customer service de tot rahatul!), iar în urmă cu vreo 3 zile la PayPal.
Nu-mi trebuie mult. Doar vreo 1000 de lei :D De gaura de pe cardul de salariu n-are rost să vă spun. Cică aşa are toată lumea =))
Poate că noaptea-mi va fi un sfetnic bun, sau poate aflu deseară că vreun neam bogat m-a numit singur succesor, sau... Mai daţi şi voi idei, că eu nu ştiu pe unde să mai scot cămaşa :p

8 comentarii :