luni, 8 octombrie 2012

Sărbătorile Iaşului 2012 (I)

Bine v-am regăsit! Sunteţi bine, sănătoşi? Eu nu prea. Am fost la dermatolog şi a hotărât că am nişte aluniţe care trebuie musai excizate. Şi asta mă nelinişteşte.
Dar în weekendul ăsta s-au întâmplat şi lucruri bune. Sâmbătă după-amiază, după lupte seculare, am reuşit să mă văd cu Violeta, venită în patria-mumă în vizită la rude. Am petrecut câteva ore plăcute (zic eu!), am făcut o talpă prin cartier şi ne-am despărţit când deja se întuneca. Deşi am făcut poze, nu pun niciuna pentru că am uitat să-i cer acceptul :D
Ieri, n-am făcut mare lucru: am gătit nişte bunătăţi de mâncat pe loc (halal exprimare!), m-am uitat la nişte filme pe care le recomand (The Edge cu Sir Anthony Hopkins şi Alec Baldwin şi Arbitrage cu un Richard Gere de moralitate îndoielnică), mani-pedi, mască-n păr şi pe meclă, frivolităţi de damă... :D
Azi, o nouă săptămână, rece dis-de-dimineaţă, vânt puternic şi un pic de ploaie, situaţie care mă bucură pentru că deja ne-au invadat pelerinii/expozanţii de la Sărbătorile Iaşului şi poate vremea nefavorabilă o să ţină departe  fauna întâlnită la astfel de evenimente pe la locurile unde se bea alcool, se mănâncă chestii fripte pe grătar ş.a.m.d. Drept urmare, mai multe străzi din Iaşi s-au închis (nu c-ar mai fi rămas prea multe deschise în urma lucrărilor tehnico-edilitare care se desfăşoara concomitent în tot oraşul), strada mea fiind destinată "Sărbătorii Vinului".
sursa foto
Hai, toată lumea intonează de 3 ori Bucură-te, Marie! Aaaa, nu, scuzaţi, credeam că toate astea sunt pentru o sărbătoare religioasă (Sfânta Paraschiva), însă din câte se poate observa de la an la an, toate manifestările nu-s altceva decât "a venit circu-n oraş!". Cam aceleaşi nemulţumiri le are şi Georgi, drept urmare a scris aici de ele. La mine-i cu vinul, la ea cu tiribombele. Oraş european universitar, ce mai! Municipiu chiar!
Am să încerc să vă ţin la curent cu atmosfera de anul ăsta, în caz că vă interesează.

10 comentarii :


  1. ai grijă de tine... cu alunițele alea, zic :) :*
    cît despre sărbători... am terminat toate înjurăturile!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Georgi, sa speram ca va fi bine cu alunitele. Cat despre injuraturi, is o sursa inepuizabila!

      Ștergere
  2. Nici eu nu sunt prea sanatoasa!Multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  3. sa ne tii :)...sa stii ca Iasul este singurul oras mare din tara pe care nu l-am vazut...am bantuit mult prin jurul lui , dar nu am reusit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, sa vii cand poti, insa nu in perioada asta din an! Si poate pana-ti faci drum, termina si astia lucrarile prin oras

      Ștergere
  4. Ma ingrozeste zapaceala care este in oras in aceasta perioada.Eu stau intr-o zona minunata,la curte,dar cand trebuie sa-mi duc copila la scoala ma apuca nervii de cata aglomeratie am de indurat.
    Multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred. Si noi mergem dimineata printr-un pic de aglomeratie, pana reusim in Tg.Cucului sa "evadam" spre Copou pe la Carlig (b-dul CA Rosetti).

      Ștergere
  5. Eu singur singura nebuna careia ii plac acest gen de evenimente? Bineinteles ca excludem partea cu calcatul din picioare si tinut mana pe geanta in tot acest timp de teama sa nu raman fara portofel si telefon. Intr-un an am ramas fara dop la adidas. Era o pereche din aceia care aveau rola in talpa, numai ca eu le pusesem dopul care l-am primit o data cu adidasii si nu rotile pentru ca altfel imi rupeam gatul. Si asa m-am ales cu ditamai gauta in talpa, simteam cum bate vantul. Exceptand lucrile aste mie imi plac targurile, anul trecut mi-am cumparat manusi din piele. :D
    Saptamana asta aterizez si eu in Iasi pentru cateva zile, sper sa nu raman dezamagita de ce voi gasi acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-ar placea daca nu m-ar afecta nicicum, insa asa nu-mi place! Da un semn, poate ne vedem intr-o dupa-amiaza.

      Ștergere