luni, 24 martie 2014

Portretul unei familii turceşti de Irfan Orga



Am cumpărat acest ebook dintr-un impuls de moment si nu-mi pare rău.
În Portretul unei familii turceşti, autorul, Irfan Orga, povesteşte despre familia bogată în care s-a născut, naraţiunea începând în anii premergători primului război mondial, şi încercările grele şi declinul aceleiaşi familii, pricinuite, în principal, de pierderea bărbaţilor familiei în acelaşi conflict armat, în care Turcia a fost aliatul Germaniei. Declinul şi sărăcirea familiei survine odată cu dispariţia imperiului otoman şi instaurarea republicii de către Ataturk. 
Pe parcursul acestor memorii am regăsit pomenite aspecte ale vieţii otomane pe care le-am citit anterior şi în excepţionala scriere "În numele prinţesei moarte" de Kenize Mourad.
Irfan Orga, fiul cel mai mare al familiei, crescut împreună cu cei doi fraţi mai mici de către o mamă incredibil de tânără (avea 13 sau 15 ani când s-a căsătorit - vârsta nu e clară nici pentru autor) şi de către bunica paternă, o persoană mândră care-şi impunea voinţa în familie şi care nu a cedat umilinţelor nici măcar atunci când le-a ars casa împreună cu toţi banii agonisiţi şi, pur şi simplu, nu aveau ce mânca. 
Am parcurs cu nerăbdare perioada în care autorul ne povesteşte despre studiile militare pe care le-a urmat, atât el, cât şi fratele mai mic, Mehmet, despre căsătoria surorii sale, despre boala psihică a mamei sale survenită în anii de privaţiuni, cât şi despre tăria bunicii sale care, deşi la un moment dat s-a recăsătorit (soţul foarte vârstnic a murit după un an), a reuşit să ţină familia unită şi, mai important, în viaţă.
Ultima parte a memoriilor o reprezintă postfaţa scrisă de fiul autorului, Ateş, în care ni se spune şi despre exilul tatălui lui, căsătoria cu mama sa, englezoaică, frustrările autorului datorate faptului că era întreţinut de soţie, el necâştigând decât din vânzarea cărţilor scrise, însă nu prea mult.
Mi-a plăcut teribil de mult cartea asta şi v-o recomand dacă vă place şi vouă să citiţi despre vremuri apuse şi oarecum exotice.


4 comentarii :

  1. Nu merg comentariile? Ziceam că mi se pare interesantă, deși inițial avusesem impresia că e un fel de Pe aripile vântului, varianta turcească. Dacă nici acuma nu apare, îți spun când ne întâlnim! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca merg. Sa inteleg c-ai mai scris o data si n-o aparut? Nu-i nici pe departe Pe aripile vantului.
      Adica cum ne-ntalnim? Vii la Iasi?

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Cui ii plac autobiografiile, memoriile. Mie-mi place sa stiu cum au trait alti oameni, ce au trait...

      Ștergere