luni, 3 iunie 2013

Penelopiada de Margaret Atwood

Micuţa nuvelă am cumpărat-o de pe elefant.ro împreună cu alte cărţi. A costat extrem de puţin (4 lei şi ceva) în condiţiile în care cartea e cartonată şi are şi supracopertă, deci arată foarte bine. Însă nu asta voiam să vă zic, ci că am citit-o în cca. 3 ore şi mi-a făcut mare plăcere.
Cei care cunosc povestea lui Ulisse din Odisea lui Homer, vor găsi în această cărţulie nostimă punctul de vedere al Penelopei, soţia fidelă a lui Ulisse, care l-a aşteptat timp de  20 de ani, încercând în acelaşi timp să-l crească pe fiul lor Telemac, să conducă Ithaca şi să facă faţă asalturilor peţitorilor imberbi convinşi de moartea lui Ulisse şi dornici să se căsătorească cu "bătrâna" pentru ca, mai apoi, să o suprime atât pe ea, cât şi pe Telemac, pentru a moşteni marea avere a regelui Ulisse.
Din când în când povestea este întreruptă de corul celor 12 slujnice ucise la întoarcerea lui Ulisse. Nu este uitată nici uşuratica Elena, cea care fugind cu Paris a dus la declanşarea războiului troian.
Ce să mai, e o carte drăguţă, care merită citită.

sâmbătă, 1 iunie 2013

Un an de Palas Mall

Iată că a trecut un an de când Palas Mall (molu' meu :p) a fost inaugurat.
Ieri, după ce am fost să mâncăm la Buena Vista, eu și Diana am mers la Palas. N-am făcut mare lucru, ci doar am pierdut vremea pe la Sephora, iar la Douglas ne-am făcut manichiura. De fapt, impropriu zis manichiura, pentru că oferta nu era decât de vopsit unghiile cu oje Douglas sau Anny. Nu vi le arăt, pentru că de aseară și până azi, deja s-a ros lacul de pe ele :D
Week-end-ul ăsta sunt tot felul de manifestări aici, azi fiind pentru Ziua Copilului. Mâine însă, se sărbătorește împlinirea unui an de la deschidere, iar magazinele au tot felul de reduceri.

www.palasmall.ro
Dacă vă doriți ceva și nu mai puteți aștepta până la perioada de soldare, acum e momentul.

joi, 30 mai 2013

Bunătate de la Lidl


"Jeleuri pascale amestecate" :D
Traducere semi-google, că gelee si oster ştie toată lumea ce înseamnă, aşa că am tradus numai mischung.
Deci, "jelee" foarte bune, moi, gustoase, cărora le-a venit vremea să fie mâncate abia acum.
Nu mai ştiu sigur cât au costat, dar parcă am dat 5-6  lei pe pungă, ceea ce-i un preţ fair, pentru că nu conţin prea multe chimicale nasoale şi sunt colorate cu extracte de coacăze, morcov, lămâie, hibiscus...
Mă temeam să nu fie acelaşi tip de jeleuri precum Haribo, care mie nu-mi plac deloc, însă s-a dovedit că sunt precum cele din copilăria mea.
Cred că încă se mai găsesc la magazinele Lidl. Dacă nu, ţineţi minte pentru la anul!

Femeia albă pe bicicletă verde de Monique Roffey

Am comandat cartea asta la recomandarea lui Ladybug şi nu regret. Au fost ceva peripeţii pentru că în urma comenzii la elefant.ro, am primit un exemplar defect, respectiv cu un fascicul de vreo 17 pagini lipsă, înlocuit de un altul dublat.  Când am ajuns la pagina 288 am remarcat defectul de legare şi am sesizat la elefant.ro acest fapt. A doua zi mi-au trimis curierul cu un alt exemplar (perfect de astă dată!), căruia i-am predat exemplarul defect. Aşa că, elefant.ro are din partea mea nota 10+ !

"În fiecare după-amiază, pe la patru, iguana cădea din cocotier. Poc!"
Interesantă prima frază, nu-i așa?

La prima vedere, aceasta este povestea lui Sabine și a lui George, care se îndrăgostesc, se căsătoresc, se mută în Trinidad în 1956 pentru 3 ani, și rămân pentru cel puțin 50 de ani. Sabine urăște Trinidad. George îl iubește, iar asta e, de fapt, esența poveştii. De menţionat faptul că,  în 1956 Trinidad este pe cale să-şi obţină independența, și că Sabine și George sunt europeni într-o țară care a trăit sub ocupaţie europeană pentru o mare parte a istoriei sale. "Massa" Master (stăpân) în dialectul trinidadian este leit-motivul urii faţă de străini.

La asta adaug că mai este vorba despre cultură, credințe, politică, iubire, dragoste, indivizi, iguane, cocotieri... Şi clasă, și bogăție și oportunităţi și educație şi sărăcie. Este, de asemenea, o poveste de dragoste minunată despre o femeie albă pe o bicicletă verde, într-o națiune caraibiană la răscruce de drumuri.

Aceasta este una dintre cele mai interesante cărți pe care le-am citit vreodată.

Dacă vreţi s-o cumpăraţi, o găsiţi aici cu reducere.

miercuri, 29 mai 2013

Dulceață de căpșuni

Azi am avut o zi liberă și pentru că ieri mi-a adus soțul vreo 4 kilograme de căpșuni românești, dulci și mirositoare, dis de dimineață m-am apucat să fac dulceață.

Am avut la final, după ce le-am curățat,  3,6 kg. de căpșuni, la care am adăugat 2,5 kg. de zahăr.


Le-am fiert aproximativ 2 ore, timp în care am tot adunat spuma formată, iar spre final am adăugat feliuțe de lămâie pentru că ajută ca dulceața să aibă o culoare frumoasă, dă un gust bun și, mai mult, ajută și la conservare.


A fost gata în momentul în care, puși câțiva stropi pe o farfuriuță, după răcire se prelinge ca un gel.  Am pus dulceața fierbinte în borcane care au capac cu filet, am strâns bine capacele și am pus borcanele cu fundu-n sus până s-au răcit, pentru a se face vid, iar dulceața să nu mucegăiască dacă o păstrez în cămară.
Am făcut și anul trecut, însă am "legat-o" prea tare, încât, atunci când am nevoie, trebuie să pun borcanul câteva minute în cuptorul cu microunde :p
Eu am făcut dulceață, Diana a făcut socată... Tare mai suntem gospodine, nu? ;)

duminică, 26 mai 2013

Bloglovin

Am adăugat gadgetul Bloglovin pentru că, se pare că serviciul GFC va dispărea în curând. Dacă mai doriți să-mi urmăriți blogul,  e musai să mă urmăriți prin Bloglovin, altminteri nu veți mai primi articolele nou apărute.
Mulțumesc tuturor celor 59 de followeri GFC și vă aștept și pe noua platformă Bloglovin! :-*

O duminică liniștită

De asta am avut parte azi. De dimineață, la cafea, m-am uitat la un episod din Drop Dead Diva, un serial haios pe care-l urmăresc, iar pe la prânz m-am gândit că-i cazul să-mi completez rezerva de înghețată, așa că am făcut un drum până la Palas. N-am avut noroc să găsesc Nestle Pirulo Tropical, așa că am cumpărat două înghețate Twister, o cutie cu pliculețe Friskies pentru mâți și am venit acasă. Aaah, uitam că am trecut pe la Douglas și am căscat un pic gura pe la produsele Essence, iar din cele cu discount am cumpărat un lipgloss cu 7 lei

Essence lipgloss twilight breaking down 02 renesmee red
Am dat o tură și prin parc unde era deja multă lume, mai ales că era în desfășurare un eveniment Nivea, prilej cu care am putut să observ că vindeau produsele lor cu prețuri mai mari decât la Auchan, care ipermașeu are și el ceva adaosuri comerciale, că doar nu-și plătește angajații în sincere felicitări precum mogulul Daily Cotcodac :D




Lumea era deja la bere


Iarba asta mă îmbia să mă întind la umbră, zău!


Și gata! Acușica e mâine :p și începe o nouă săptămână de lucru pe care v-o doresc ușoară și plăcută!

vineri, 24 mai 2013

Cosmeticale încercate sau încă nu :p

M-am gândit să vă prezint produsele demachiante pe care le folosesc acum, așa că încep cu laptele demachiant pentru față și ochi de la Ivatherm. Textură cremoasă, curăță bine chiar și machiajul mai abundent :p și nu lasă pielea grasă. L-am cumpărat împreună cu o revistă glossy, are doar 100 de ml., spre deosebire de produsul full size care e de 200 ml. și costă cca. 48 de lei. E bun, însă nu l-aș cumpăra la preț întreg, pentru că nu mi se pare cu nimic mai grozav decât alte demachiante care au prețul la un sfert din ăsta.


 Următorul produs, dischete umede demachiante Iseree cu miere și ulei de migdale, l-am cumpărat de la Lidl, recomandat fiind de Alina lui Brumărel. A costat 10 lei (fără vreo 10-20 de bani), sunt 40 de dischete și e destul bun. Folosesc două dischete umede la o demachiere și fața rămâne curată. Nu mă ustură ochii, ceea ce-i un mare plus. Nu știu dacă se găsesc tot timpul anului sau e un produs ediție limitată, așa cum am înțeles că sunt unele produse Lidl, însă acum sunt de găsit. În general, nu folosesc asemenea produse (dischete umede sau servețele demachiante), ci doar demachiante clasice sau ape micelare, însă am zis să le iau că, vorba aia, să nu mor proastă :D


 Tot săptămâna asta am intrat și în posesia unei mostre de 7 ml. din noul ser Lancôme Advanced Génifique, grație unui cupon primit pe e-mail din partea Lancôme România, trimis tuturor celor care au dat ndva like paginii lor de Facebook.

Continui seria mostrelor gratuite, cu pliantul Vichy Idealia care se poate lua din anumite farmacii. Pliantul conține o mostră de cremă Idealia cu efect de uniformizare și iluminare, o mostră Idealia Pro corector cu acțiune profundă și o mostră din noua Vichy Idealia BB cream cu spf 25 nuanța deschis.  Puteți afla amănunte aici  Au și un concurs!


Tot întrebând de pliantul Vichy și negăsindu-l, la farmacia Ropharma de la Palas Mall mi s-a oferit în compensație un pliant La Roche Posay care conține mostre de cremă Hydreane, Hydraphase, Toleriane Ultra, Anthelios XL, cât și o mostră de fond de ten Toleriane teint și una de Hydreane BB Cream cu spf 20 în nuanța medium.


M-am umplut de pliculețe! =))
La final vă mai zic că azi n-am putut rezista tentației de a da o micuță comandă la StrawberryNet, pentru că au pe Facebook o ofertă pentru o pensulă Bare Escentuals la orice comandă, de orice valoare, până pe data de 29 mai.

duminică, 19 mai 2013

Anul ăsta, mai nimic despre Eurovision

Dintr-un motiv cât se poate de simplu: reprezentantul României, Cezar Ouatu, îmi displace profund! Nu contest că în muzica clasică o fi având ceva de spus, însă la concursul ăsta, cu melodia asta, a fost o-ri-bil! Drept pentru care, n-am avut chef să mă uit la show-ul de sâmbătă seară, de la Malmö. S-a uitat soțul, în schimb, și la un moment dat mi-a spus că la anul Eurovision va fi sigur la Copenhaga :D Eu am considerat că e mai plăcut să citesc decât să urmăresc un program care nu-mi place. Totuși, vineri am avut curiozitatea și am ascultat toate melodiile din concurs și, din toate, mi-a plăcut cea a Belgiei și cea a Islandei. La ultima, cred c-am fost influențată și de aspectul mai mult decât plăcut al solistului =))
Azi, "am tras mâța de coadă" cam toată ziua. După micul dejun, m-am uitat la un film din 2010, London Boulevard, cu Colin Farrell și Keira Knightley (good but sad!), după care m-am hotărât să mă duc să-mi cumpăr înghețată de la Auchan. Bineînțeles că tentația de a mă afla lângă mol a fost mai puternică decât mine, așa că, înafara înghețatei m-am ales și cu o pereche de balerini de atlas de la Deichmann, la minunatul preț de 24 de lei

iar de la un târg de flori și unelte de grădinărit, care se desfășoară în parcul Palas, am cumpărat 3 vase cu petunii, pe care, odata ajunsă acasă, le-am transbordat într-un vas de ceramică. Aici am avut parte și de o micuță mojicie din partea vânzătoarelor de la standul Baumax. Mi-au pus vasele într-o sacoșică, deși le-aș fi preferat într-un cofraj dintr-acela pentru vase mici de plastic și mi-au taxat sacoșa pe motiv că "de 3 zile dăm câte o sacoșă pentru fiecare floare, da' azi, gata". Pentru 50 de bani!


Cam așa a fost weekend-ul meu. Mâine începe o nouă săptămână pe care v-o doresc să fie cât se poate de bună.
Aveți grijă de voi!

joi, 16 mai 2013

Cadouri, cadouri...

Pentru azi am doar o postare scurtă în care vreau să vă arăt cadourile primite zilele astea.
Am participat la un concurs pe blogul Stellei, organizat împreună cu Sephora și, spre marea mea bucurie, am câștigat. Astăzi, curierul mi-a adus premiul constând într-o cremă StriVectin-AR, pe care abia aștept s-o folosesc, având alături un mesaj personalizat.


Mulțumesc Stella, mulțumesc Sephora!

Tot azi am primit cadou de la colega mea Alina un fond de ten Joviale. Încă o dată, mulțumesc draga mea!


De la Nivea am primit My HIDRABOX, care a fost o reală surpriză. Conține 7 flyere a câte 3 mostre de aqua effect cremă hidratantă de noapte, cremă hidratantă de zi și lapte demachiant revigorant și un pachet cu șervețele demachiante revigorante. Mulțumesc, NIVEA!


Pentru final, aveți portret cu pisic galeș ;)


Cam atât pentru astăzi. Să aveți o seară frumoasă!