Bunica

Bunica care m-a crescut era mama tatălui meu. O chema Eleonora, însă i se spunea Aurora. Mama ei, Eugenia, venise în România împreună cu o soră mai mare și soțul acesteia pentru a scăpa de sărăcia care era în acea vreme (sfârșitul secolului 19) în Italia. S-a căsătorit cu Stefan Sefciuc, un polonezo-ucrainean.


În ianuarie 1908 s-a născut s-a născut Bunica. A avut o copilărie grea pentru că, atunci când avea 8 ani, mama ei a murit intoxicată cu mercur de către o persoană care o ura. Nu-și amintea amănunte, însă știa că atunci viața ei a luat o întorsătură nefericită. Singura fată dintre cei cinci copii ai familiei Sefciuc, a devenit servitoarea familiei. A fost retrasă de la școală pentru a face mâncare, spăla și pentru a-l crește pe fratele cel mai mic, Emil, care avea pe atunci doar 3 luni. La școală nu s-a mai întors niciodată, așa că a rămas cu cele două clase absolvite înainte de moartea mamei ei. Știa însă să scrie și să calculeze destul de bine.


Tragediile din familie au continuat cu moartea unuia din frații mai mari, Valeriu, ucis la Cotul Donului în cel de-al doilea război mondial și rămas până astăzi ca "dispărut".


Între timp, în 1933, bunica s-a căsătorit la insistențele tatălui ei cu un coleg de-al acestuia de serviciu, Iordachi Vornicu, provenit din Liteni-Suceava.

Iat-o mireasă, avându-i alături pe frații ei Octav și Nicu, împreună cu soțiile și pe nași.
În mai 1939 l-a născut pe tata, iar în 1944 pe fratele tatii, Gigi, plecat prea devreme (la doar 41 de ani) în urma unui accident de circulație.


In 1956 a rămas văduvă și, pentru a-și întreține copiii, a lucrat ca femeie de serviciu la întreprinderea la care, peste câțiva ani a reușit să-și angajeze și fiii și unde, lucrez și eu de mai bine de 25 de ani.


A fost o bunică bună care mi-a făcut toate mofturile pentru că, spunea ea, și-a dorit întotdeauna să aibă o fetiță.

Ultima e distracție la iarba verde în stilul anilor '50 ! În stânga e bunica, o fetiță (probabil a familiei cu care sunt acolo), unchiul meu Gigi, bunicul și tata.


Bunica mea s-a stins pe 1 iulie 1986, suferind teribil pentru pierderea unchiului meu în decembrie 1985.
Deși au trecut 25 de ani de la moartea ei, imi amintesc des de ea și, uneori, mi-e dor...


P.S. Multumesc Suzicăi pentru ajutorul pe care mi l-a dat la refacerea acestei postări.