Așa cum vă spuneam aici, pe 2 mai am primit spre testare, în cadrul campaniei Trender-Word of Mouth, două produse Fa Nutriskin, mai precis un lapte de corp pentru piele uscată și un deo-stick.
M-am gândit mult dacă să mai scriu un review, sau nu, respectivelor produse. Le-am încercat în diverse situații și acum sunt în măsură să vă spun în cunoștință de cauză, dacă mi-au plăcut aceste produse.
Primul folosit a fost deo-stickul care, din punctul meu de vedere, are un miros înțepător, prea puțin plăcut, dar care din fericire dispare în scurt timp după aplicare. Partea proastă e că glandele mele sudoripare n-au fost deloc impresionate de produsul ăsta și, drept urmare, am transpirat la fel de mult ca-n zilele când foloseam alt produs. Găselnița cu "protecție timp de 48 de ore" mi se pare neinspirată pentru că nu știu cine stă nespălată două zile. Poate doar dacă, printr-o împrejurare anume, se află "in the middle of nowhere" unde apa este un produs de lux. Oricum, folosind acest produs n-am simțit c-ar fi "my holy grail", ci din contră, l-aș putea înlocui oricând cu un altul ceva mai ieftin.
Cât despre laptele de corp Rich Body Milk cu unt de Shea şi piersică albă (pentru piele uscată) , inițial am zis că-i ok, în condițiile în care îl foloseam seara, după duș, așteptam 10 minute să intre în piele și mă îmbrăcam în pijama. Însă duminică l-am folosit după baie, am stat desnuda circa o oră să intre bine în piele, pentru că urma să mă îmbrac și să plec la întâlnirea cu Georgi. Numai că la sfîrșitul perioadei de așteptare, dând cu mâna pe piele, am simțit că se iau cocoloașe și am fost nevoită să mă frec cu un prosop aspru pentru a-mi da jos pelicula de lapte de corp. Concluzia este că nu-mi place și nu l-aș cumpăra.
marți, 24 mai 2011
Review lapte de corp si deo-stick Fa Nutriskin
Etichete:
deo-stick
,
fa nutriskin
,
lapte de corp
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
:)) nu te-ai putut abtine sa nu scrii despre asta! asa tare te-o suparat laptele cela de corp!
RăspundețiȘtergereMi s-a cerut parerea si-am zis-o, nah! Chit ca, probabil, daca ma citesc cei de la trender, nu mai pup eu alta participare la vreo campanie :D
RăspundețiȘtergerePagubă-n ciuperci!
RăspundețiȘtergereDacă au asemenea produse, nici n-ar fi recomandat să le mai fi cobai. :)
Ai stat prea putin "desnuda", mai incearca...
RăspundețiȘtergereTraiane, sau mai bine renunt la produs, nu? :D
RăspundețiȘtergereMel, fiecare campanie e pentru alta firma/alte produse. Eu am mai participat la cea de testare a noilor creme Gerovital (alea cu floare de colt) si tare mi-au mai placut.
RăspundețiȘtergere