Ieri, pentru că a fost ziua mea (Miki vine ofcorz de la Mihaela, al doilea nume al meu), am fost liberă, așa că de dimineața, de pe la 10 jumătate și până pe la 4, m-am plimbat prin mall. Am făcut cumpărături, am primit cadouri, am mâncat... Singură, bineînțeles, pentru că lumea era la serviciu. De fapt, la orele alea matinale putea fi văzuți acolo pensionari, persoane în mod evident fără ocupație (așa mi-s de "dragi" țiganii veniți de prin străinătățuri, care vorbesc între ei în limba țării respective, dându-și importanță!) și mulți tineri în căutarea unui job, pentru că la nivelul 1 al Palas Mall se desfășoară un târg de joburi, organizat cred că de e-Jobs.
Am cheltuit cam mulți bani, însă după asta m-am simțit ceva mai bine, pentru că mă încerca un pic de depresie.
Dar să-i dăm drumul!
Cele mai multe achiziții le-am făcut cu cardul de shopping Glamour, care mi-a oferit discounturi de la 20% până la 35% în magazinele participante.
Prima tentație a fost Sephora pentru că aveam nevoie de niște bețișoare pentru manichiură și îmi doream niște gene false. Cele de la Sephora au și lipiciul inclus în pachețel, așa că sper să reușesc să le pun :D Stând de vorbă cu fetele am zis că e ziua mea, așa că la plecare m-au întrebat care e parfumul meu preferat în momentul ăsta și așa am primit un vial plin ochi cu apă de parfum Le Parfum - Elie Saab. I love it! Când am să fiu mai bogată, am să mi-l cumpăr.
Apoi, de la Sensiblu am cumpărat o cremă de corp cu mango și papaya de la Boots pentru că n-am putut rezista aspectului și mirosului. Prețul ei integral e de 35 de lei și ceva, însă cu cardul Glamour, am plătit 25 de lei. Angajatele de la farmacia Sensiblu Palas habar n-aveau cum se folosește acel card, cât e discountul și, din păcate nici eu nu mi-am amintit. Abia acasă am văzut că toată gama Boots este redusa cu 30% cu acest card, așa că, după cum vă dați seama, eu am beneficiat doar de vreo 25%. Vai de aritmetica mea, nu? Abia acum mi-am dat seama că, deși nu prea știau cum se folosește cardul, reducerea au aplicat-o corect. Deci, îmi cer pardon de la doamne dacă s-au simțit jignite. Dacă nu, nu :D
Așa arată crema. Îmi vine să înfing o linguriță în borcan și s-o mănânc! N-am folosit-o pe corp încă, însă m-am dat pe mâini cu ea. Mirosul delicios rezistă cam 2 ore sau până te speli pe mâini. Intră foarte repede în piele, însă pentru mâini nu o simt destul de hidratantă. Dar nici nu e pentru mâini, nu-i așa? Crema de mâini de la Yves Rocher am primit-o cadou pentru că am făcut cumpărături de cel puțin 150 de lei și asta-i una din componentele unui concurs care se desfășoară acum la Palas Mall.
Alte achiziții sunt o brățară foarte frumoasă și elegantă de la New Look, luată tot cu reducere de 30% pentru că aveau o promoție de Sf.Mihail și Gavril, și un inel din sticla de Murano de la Millefiori. Cerceii, care sunt tot din sticlă de Murano de la Millefiori, i-am primit cadou.
De la New Yorker, cu cardul Glamour, mi-am cumpărat un pulover și o pereche de colanți mai groși. Puloverul e un roz prăfuit, însă, din păcate n-am reușit să surprind culoarea la lumina artificială.
Cam astea-s toate cumpărăturile! Cum vi se par?