duminică, 18 septembrie 2011

Dance, dance...

Ultimele zile au fost destul de pline, așa că nu mi-am găsit timp să mai postez ceva. După ziua soțului meu, s-a îmbolnăvit Bambu. Voma și părea că are oarece dureri și, bineînțeles, era bleg tare. L-a dus Eddy la doctor și i-au pus diagnosticul de gastrită acută. Trebuia să-i dau metoclopramid și malox, numai că pisicilor e tare greu să le administrezi tratament sub forma solidă. Dacă metoclopramid i-am putut da, malox sub nici o formă pentru că trebuia desfăcută capsula, împărțit conținutul în două și administrate biluțele alea din interior. N-am reușit. Am întrebat o amică veterinar și mi-a zis să-l înlocuiesc cu dicarbocalm. Și a mers! I-am dat seara și a doua zi dimineață era mult mai bine. De atunci, îi tot dau câte o mică bucățică, cam de două ori pe zi.
Schimbând registrul, al doilea eveniment important a fost întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului a soțului meu. Vineri dimineață au fost la școală și s-au revăzut (cu unii după foarte mulți ani, fiind plecați din țară), au jucat un fotbal, chestii obișnuite în asemenea situații. Apoi, vineri seara a fost un dineu la Motelul Bucium, la care au participat, cred eu, aproximativ o sută și ceva de persoane. Îmi place că, și după atâta timp, spiritul negruzzist nu se dezminte. Petrecerea a fost destul de plăcută, singura problemă fiind muzica. Mai precis, playlist-ul a fost făcut de un foarte mic nucleu care a ales din muzica anilor '80 toate "știfturile" :D M-au înnebunit cu Ricchi e Poveri, Ottawan și ABBA, puse again & again. Mi-aș fi dorit să ascult mai degrabă Alphaville, Inxs, Genesis, Eurythmics, Kool and the Gang, Rick Astley, Kylie Minogue, Simply Red... Unele pentru că pur și simplu se pot dansa foarte bine și "la grămadă". Capacul a fost pus pe la două noaptea cu o "aproape integrală" Compact. De altfel, după vreo jumătate de oră de Compact ne-am și hotărât să plecăm. Eu oricum am dansat mai tot timpul, pentru că altceva mai bun nu aveam de făcut. Soțul socializa cu foștii lui colegi, din care eu nu cunosc decât vreo câțiva, așa că "am rupt ringul " =))  De altfel, și azi mă resimt în urma maratonului de dans.
Singura poză pe care o am, unde sunt la o pauză de cafea și țigară pe terasă, împreună cu doi dintre foștii colegi ai lui Eddy.
Una peste alta, mi-a plăcut și mi-aș dori ca și foștii mei colegi de liceu să organizeze așa ceva, însă orice tentativă a rămas fără răspuns.

7 comentarii :

  1. Niciodata nu primesc update de la blogul tau si vad tarziu cand imi aduc aminte sa intru.

    80's music is the best

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare de ce nu se updateaza? In schimb eu vad postarile tale in timp real.
    Si mie-mi place muzica anilor '80 pentru ca e muzica din copilaria si adolescenta mea

    RăspundețiȘtergere
  3. D'aia esti asa strofocata in poza, din cauza de muzichie?

    RăspundețiȘtergere
  4. Traiane, nu stiu ce sa-ti zic, pentru ca nu-mi dau seama ce inseamna "strofocata"

    RăspundețiȘtergere
  5. Aham! negruţist ca şi Liviu. Buni băeţi ;;)

    RăspundețiȘtergere
  6. aaaa, şi ca şi tata! plină lumea de negruţişti, dom-le! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Daaa, numa eu cu familia mea am "stricat" armonia :D Tata a invatat la National, iar eu cu mama la Eminescu. Mama pe vremea cand liceul se numea Oltea Doamna

    RăspundețiȘtergere