duminică, 29 mai 2011

Review & swatch

Am promis că vă voi spune cum sunt produsele primite cu ultima comandă StrawberryNet, dar am tot amânat din lipsă de... chef :D
In dimineața asta mi-am propus să rezolv și lucrul ăsta și, iată ce mi-a ieșit:

Fondul de ten Diorskin Nude Teint Fraîcheur Effet Peau Nue nr. 023
Până la el nu am mai avut un fond de ten care să-mi placă atât de mult, chiar dacă acoperirea e doar medie. Având în compoziție 40% apă, e ideal pentru tenurile uscate ca al meu, după aplicare aspectul feței fiind cât se poate de natural.



Știu! Nu sunt o maestră a artei fotografice :D

Cel de-al doilea produs cumpărat este paleta cu farduri minerale Philosophy - Box of truffles.


Și acest produs îmi place foarte mult. Fardurile sunt ușor cremoase, deși nu sunt cremă și sunt rezistente. Îmi place că paleta are o pensulă cu două capete și nu clasicul aplicator cu burete.



Nu știu ce altceva aș mai putea spune despre aceste două produse, însă dacă aveți întrebări, be my guest!

La final, să vă arăt ce "inspector de șantier" are soțul meu la CityVille-ul lui


Vă doresc o duminică frumoasă!

miercuri, 25 mai 2011

Disfuncţionalităţi Blogger

Din nou am probleme cu Blogger-ul. Mai precis, deşi sunt logată în tabloul de bord, atunci când vreau să răspund comentariilor n-o pot face decât anonim.
Problema pare-se că e cunoscută şi se lucrează la remedierea ei, însă, dată fiind experienţa anterioară, nu cred că o să se întâmple prea curând, cu atât mai mult cu cât, doar unele bloguri sunt afectate de problemă.

marți, 24 mai 2011

Am recidivat

Ieri am primit pe unul din conturile de e-mail de pe care am cumpărat primele dăți de pe StrawberryNet, o ofertă "we miss you" :D care-mi scădea 7,5 % din viitoarea comandă,  înafara celorlalte  procente de discount acordate de magazin în funcție de ce și cât cumparam. Oferta era valabilă până pe 28 mai.
Astăzi am citit un review pe blogul Modnizei la niște produse care mă tentau de ceva timp și, bineînțeles, am comis-o.
Mi-am comandat un șampon și un balsam Agadir Argan Oil și, ca să primesc coletul la oficiul poștal de care aparțin și nu la cel cu vamă, am adăugat și o EDT Mary Kate & Ashley - L.A. Style (da, da, MK&A sunt cele două gemene blonduțe din serialul "Casa plină"). Pe lângă astea, voi primi cadou un gloss Calvin Klein, într-o nuanță aleasă de mine.
De-acum, mă pun pe așteptat!

Review lapte de corp si deo-stick Fa Nutriskin

Așa cum vă spuneam aici, pe 2 mai am primit spre testare, în cadrul campaniei Trender-Word of Mouth, două produse Fa Nutriskin, mai precis un lapte de corp pentru piele uscată și un deo-stick.
M-am gândit mult dacă să mai scriu un review, sau nu, respectivelor produse. Le-am încercat în diverse situații și acum sunt în măsură să vă spun în cunoștință de cauză, dacă mi-au plăcut aceste produse.

Primul folosit a fost deo-stickul care, din punctul meu de vedere, are un miros înțepător, prea puțin plăcut, dar care din fericire dispare în scurt timp după aplicare. Partea proastă e că glandele mele sudoripare n-au fost deloc impresionate de produsul ăsta și, drept urmare, am transpirat la fel de mult ca-n zilele când foloseam alt produs. Găselnița cu "protecție timp de 48 de ore" mi se pare neinspirată pentru că nu știu cine stă nespălată două zile. Poate doar dacă, printr-o împrejurare anume, se află "in the middle of nowhere" unde apa este un produs de lux. Oricum, folosind acest produs n-am simțit c-ar fi "my holy grail", ci din contră, l-aș putea înlocui oricând cu un altul ceva mai ieftin.

Cât despre laptele de corp  Rich Body Milk  cu unt de Shea şi piersică albă (pentru piele uscată) , inițial am zis că-i ok, în condițiile în care îl foloseam seara, după duș, așteptam 10 minute să intre în piele și mă îmbrăcam în pijama. Însă duminică l-am folosit după baie, am stat desnuda circa o oră să intre bine în piele, pentru că urma să mă îmbrac și să plec la întâlnirea cu Georgi. Numai că la sfîrșitul perioadei de așteptare, dând cu mâna pe piele, am simțit că se iau cocoloașe și am fost nevoită să mă frec cu un prosop aspru pentru a-mi da jos pelicula de lapte de corp. Concluzia este că nu-mi place și nu l-aș cumpăra.

luni, 23 mai 2011

Întâlnire epocală

Ieri după-amiază m-am întâlnit cu Georgiana, o bloggeriță din Iași cu state vechi de plată în blogging.
Am hotărât să ne vedem la o terasă, să combatem căldura cu câte o bere, pentru o mai bună socializare offline. Cât pe ce să renunțăm pentru că se înnorase și, chiar, a plouat un pic.
A fost o întâlnire foarte plăcută, în care am descoperit că Georgi nu este doar o fată drăguță, ci și extrem de agreabilă. În 3 ore am vorbit câte-n lună și-n stele și-am mai fi vorbit încă pe atât dacă nu ar fi fost nevoită să plece pentru că avea bilete la film. Oricum, ne-am propus să ne reîntâlnim cât mai curând.





De la lume adunate


Bântuind aiurea pe net, am dat de niște chestionare ale unui medic (dr. Dorin Dragoș) care, odată completate, stabilesc legătura dintre boli și echilibrul psihoemoțional. Cum nu aveam ceva mai bun de făcut în momentul ăla, le-am completat și, după două zile, am primit un e-mail din partea medicului cu rezultatul chestionarelor.
Rezultatele îmi par a fi date de un program de calculator, asta neînsemnând că sunt aberante, ci din contră, destul de exacte în cazul meu. Dacă vreți să completați chestionarele alea, luați de aici:


Chestionarul 1

Chestionarul 2

Chestionarul 3

duminică, 22 mai 2011

Floare

În urmă cu câteva zile, Georgi ne povestea de florile care-i plac și care nu, așa că m-am gândit să vă arăt și eu ce-mi încântă acum privirea.
E vorba de un trandafir chinezesc/japonez, primit cadou de la soț de Valentine's Day, achiziționat fiind de la Kaufland. De atunci a tot înflorit, ceea ce înseamnă, zic eu, că mă iubește :D




Disclaimer: ignorați vă rog geamurile nu tocmai curate. Așa arată geamurile caselor aflate în apropierea unei străzi intens circulate, la o lună de la ultima "igienizare" :D

sâmbătă, 21 mai 2011

Poze de pe bloc

Culniuza cere poze din Iași, că-i este dor! Am vreo câteva, făcute de pe bloc, așa că, enjoy my dear!



End of the World

Cică azi e sfârșitul lumii! Ora la care "se ține" nu se știe cu exactitate. Da-i sigur pe 21.05.2011! A prezis-o un sectant american în vârstă de 80 și ceva de ani, care a mai prezis-o și prin anii '90 și cum nu s-a întâmplat, a zis c-a greșit calculele :D
Domnu' Gates, dați-i dom'le un computer bun "arhanghelului" ăsta să nu ne mai țină în tensiune!
Eniuei, eu mă pregătesc intens


Afară e soare, cald, așa că până ne vedem "dincolo", să aveți un week-end frumos și odihnitor!