Frustrări și bucurii

Săptămâna asta am fost cam ocupată. De marți am reînceput serviciul, motiv de mare "bucurie". Știu, veți spune că-i bine ca am un serviciu la care să mă întorc după vacanță, însă asta nu mă face să mă simt mai bine. Pentru că am petrecut așa bine vara asta, trebuie să recunosc că aș mai fi rămas acasă încă pe cât am avut concediu :D

E posibil ca și "vechimea în câmpul muncii" să fie un motiv al lipsei de entuziasm. În noiembrie se împlinesc 26 de ani de când am devenit întâi om al muncii și, după decembrie '89, salariat. Și ar mai fi și lipsa satisfacțiilor în urma muncii... Astăzi am lucrat cu niște documente care atestau faptul că unui grup de angajați ai firmei la care lucrez li se transformă denumirea meseriei conform unor noi codificări COR. Acești angajați sunt un fel de muncitori cu ceva calificare la locul de muncă, iar majoritatea sunt absolvenți de 10 clase, școala profesională și, câțiva absolvenți de liceu. Ei bine, acum meseria lor poartă codul 3, pe când eu am în continuare codul 4 (ocupație care nu necesită nici măcar studii medii). Deși am încercat deseori să acced la o altă funcție potrivită studiilor și experienței mele, pentru că nu-s rudă cu nimeni din management (condiție sine qua non, se pare), m-am lovit de refuzul acestora constant, disimulat prin afirmații care sugerau că-s de neînlocuit la actualul loc al muncii. Oh, really?! Și poate aș trece și peste asta dacă managementul firmei ar avea habar de tehnicile de motivare, de faptul că o vorbă bună, o laudă atunci când meriți, poate determina angajatul să rămână în firmă și mai ales fidel, în ciuda lipsei perspectivelor de promovare și a nivelului salarizării.

Pe de altă parte, am avut și niște bucurii săptămâna asta. Chiar ieri am fost la o întâlnire cu o bloggeriță din Irlanda. Suzi este ieșeancă, însă locuiește de aproape 10 ani în Irlanda. Venită să-și viziteze părinții, m-a contactat și ne-am întâlnit la o bere. Nu pot să vă spun ce plăcere mi-a făcut întâlnirea cu o persoană extrem de plăcută, volubilă și tare drăguță. Cu ocazia asta l-am cunoscut și pe soțul Suzicăi, care mi-a plăcut mult. Întâlnirea a fost stabilită ad-hoc, la sfârșit de program de lucru (al meu :D), așa că n-am avut aparat foto pentru a imortaliza momentul. Zic moment, însă a durat vreo trei ore jumate și aș mai fi stat de vorbă cu ei, dar îmi era că mă dă soțul meu dispărută :D

Așteptându-i pe cei doi, m-am întâlnit cu L., soțul Georgianei, tăbărași de Ibănești, deci m-am bucurat că ne-am revăzut.

Cam asta a fost săptămâna asta și sper ca peste week-end să trec peste starea nu prea grozavă, cu toate că, dacă mă uit pe fereastră, sunt sceptică .