vineri, 6 mai 2016

6 mai. Azi mă laud!

Deși promisesem un concurs la împlinirea a 5 ani de blogging, nu m-am ținut de cuvânt. De ce? Pentru că, pur și simplu n-am reușit să încropesc un premiu (două, trei...) pe care eu mi-aș fi dorit să-l câștig. Din experiența anilor trecuți când lumea nu s-a prea înghesuit să participe la concursurile mele, deși premiile erau drăguțe, m-am gândit că, cu ce m-aș prezenta anul ăsta, m-aș face de baftă, așa că mai bine nu. Drept urmare, nici n-am scris măcar un articolaș aniversar, să nu fiu trasă de mânecă. Sper să nu vă fi supărat prea tare non-combatul meu.
Oricum, aniversarea a trecut deja, așa că să trecem peste asta.
În tot acest răstimp cât nu am mai scris nimic, am fost destul de ocupată. Înafara pregătirilor pentru Paștele ortodox, am mai avut vreo două ședințe de șofat, am alergat prin oraș pentru a rezolva diverse probleme pentru mama, suferindă de artroză și care, în ultimele săptămâni nu a mai reușit să se deplaseze înafara locuinței și, pe 1 mai am făcut bilanțul a 3 luni de când mi-am propus să mai slăbesc.
Ca să vă zic și vouă, să știți că-s tare mândră de mine că am reușit să-mi impun să renunț la modul vicios de a mă alimenta și, în final să scap de mai bine de 8 kilograme.
Spre exemplificare vă arăt o poză făcută la apogeul stării mele de supraponderală, septembrie 2015, 83 de kilograme, pe care le-am conservat :d până la 1 februarie când am început să scad în greutate


și o alta, făcută miercuri, 4 mai 2016, 74,5 kilograme


Sunt tunsă cam la fel de scurt, unghiul e cam același, ba chiar la poza din septembrie țin capul un pic în extensie  Lumina e diferită, dar cred că e evident că nu mai sunt așa de dolofană. I'm very, very happy! <3 Mai mult decât atât, în sfârșit îmi vin haine pe care le am de câțiva ani, nu am apucat să le port și acum îmi vin.
În altă ordine de idei, aștept vara și, mai ales, luna iunie, când plec în Creta, la Hersonissos. Mă știți doar cât sunt de iubitoare de mare și soare :)
De săptămâna viitoare încep orele de șofat intensiv, așa că fiecare după-amiază o să-mi fie ocupată cu asta, iar după alea 2 ore nu prea mai sunt în stare de nimic, atâta-s de stoarsă de puteri. Stau într-o stare de încordare cvasi-permanentă, pentru că nu stăpânesc destul de bine ambreiajul și frâna și mi-e frică să nu mi se oprească motorul când rulez (fac școală pe un Logan pe benzină). Până acum am avut doar 3 ședințe și până la final (mai am 13!) sper să fiu capabilă să învăț destul încât să conving examinatorul de la Rutieră că merit să am permis ;)
Acum vă las, că în jumătate de oră termin programul și intru în weekend. Vă pup și vă doresc zile însorite!

miercuri, 20 aprilie 2016

H&M, un alt episod

Cum ziceam cu ceva zile în urmă, mai așteptam niște comenzi făcute la H&M și promiteam să vă arăt ce am cumpărat.
Într-o ordine total aleatorie, încep prezentarea :d
Bluză de vâscoză cu dantelă cam rigidă pentru gustul meu, din secțiunea mărimi XXL. Am cumpărat XL și-mi este mare. Nu deranjant, însă eu știu că mi-ar fi trebuit un L.


Jachetă cargo care-mi vine foarte bine, e de calitate, însă are și un minus: fanta aia cu fermoar de la guler nu conține glugă :( E de primăvară, pentru că nu are decât căptușeală, fără nici un fel de alt strat.


Pulover de bumbac, cumpărat mărimea XL, îmi vine ca un pulover oversized, deși nu e ;)

Bluză de satin, moale și plăcut pe piele. Îmi place la nebunie rozul ăsta prăfuit. Mărimea e perfectă.
Însă cea mai bună achiziție e, de departe, tricoul ăsta pe care am dat 10 lei. E dintr-o vâscoză ca o mătase grea, are lungimea perfecta și am nimerit și mărimea bună (L).


Bluza asta e așa, boho style, și e dintr-o pânză creponată care seamănă cu pânza topită din care-s făcute iile. E drăguță și e bună de purtat pe caniculă.

Mi-am mai luat și papucii ăștia care-s, de fapt, un fel de șosete mai grosuțe. Papuci de genul ăsta găseam la Lidl sau Deichman la preț mult mai bun și de calitate superioară :(
Cam astea-s toate produsele care acum mai sunt disponibile. Oricum, merită să treceți în revistă în fiecare seară secțiunea de reduceri, pentru că, periodic, mai actualizează stocurile și e posibil ca ceva care vă place și are preț bun să reapară disponibil.
Eu mi-am făcut plinul, mi-am golit cardul și mă opresc aici cu cumpărăturile.


luni, 11 aprilie 2016

De la H&M

După cum probabil v-ați dat seama, îmi plac produsele H&M. Nu toate, însă cele mai multe sunt fix pe gustul meu. Cei mai faini bluejeans sunt de la ei, pentru că au lungimea 34 care-i face să arate normal pe mine și nu ca și cum "răposata ar fi fost mai scurtă de picioare". Ce nu-mi place e că multe produse sunt în plaja de mărimi de până la L/42, mărime ce pentru un tricoul/bluza/cămașa/geacă e prea puțin, că nu-mi cuprinde amplitudinea bustului. Dar, asta e, mă orientez și eu spre cele cu mărimi mai mari sau de la secțiunea mărimi XXL.
Cum de ceva timp au reduceri și de 70% la unele produse soldate, spiritul meu de shoppaholică a fost destul de neliniștit încât să mă determine să dau 2 comenzi.
Azi am primit una dintre ele și sunt destul de mulțumită.
Mi-am comandat două tricouri care sunt foarte mișto și au costat 12 lei fiecare




Mi-am mai cumpărat o rochie

o eșarfă

și o bluză care e un fel de tricou subțirel și cam lung pentru gustul meu
Toate m-au costat 130 de lei, cu tot cu atenția pe care am dat-o drăguțului curier ;)
Mâine sau poimâine mai primesc o comandă care conține și niște lucruri pentru soț. Totodată, în pachet am primit și un cod de reducere (0311) valabil până pe 14 aprilie, de - 15% și  transport gratuit.

joi, 7 aprilie 2016

Prima din aprilie

N-am avut ce să vă zic, așa că, decât să bat câmpii cu sau fără grație, am preferat să nu scriu nimic. Acum vă scriu, dar să nu credeți că am ceva extraordinar de comunicat. Nuuu, nici vorbă!
Pot doar să vă zic că am început orele de conducere, iar prima lecție a fost aseară, pe întuneric, pe un drum oarecum pustiu. Astă-noapte am avut un coșmar care s-a tot repetat de vreo 2 ori: se făcea că e cât pe ce să lovesc o altă mașină, roșie, staționată. Iar instructorul frâneaza așa de brusc, de se oprește motorul. Ideea e că așa s-a întâmplat și în realitate, întâmplare care m-a făcut să-mi tremure genunchii până am intrat în casă  :(
Oricum, toată distanța parcursă la volan a fost dătătoare de o durere de stomac, pentru că nu-mi pot corela stăpânirea volanului, cu semnalizarea, asigurarea, depășirea, cu schimbarea vitezelor etc. I'm deeply sad! :( Instructorul zice că așa-i la primele lecții. Well, we'll see...
În rest, să vă zic că ieri pe la prânz am făcut o comandă online la IKEA și azi dimineață am și primit-o, lucru care m-a uimit teribil. Printre niște mărunțișuri, am cumpărat și o lenjerie de pat destul de drăguță.
Mi-ar fi plăcut ca pânza să fie mai puțin străvezie, însă, asta e. Mă obișnuisem cu lenjeriile de pat cumpărate cu mulți ani în urmă de la LaRedoute.fr,, dense, din bumbac egiptean, multe noduri etc., și chiar cele de bumbac de la Lidl, care, din punctul meu de vedere, sunt superioare calitativ acesteia.
Mai aștept două comenzi de la H&M, cu lucruri pentru mine și soț, luate cu reduceri de peste 50%, că acum câteva zile a început campania de soldare de până la 70%.
Mai trec pe aici. Vă pup și mă întorc la treabă! :-*

luni, 28 martie 2016

Scurtă dare de seamă

 Iar n-am scris de mult timp și mai e un pic și se termină și luna martie, și vine aprilie cu aniversarea blogului (5 ani pe 29 aprilie !), ocazie cu care aș vrea să organizez un concurs, însă nu am încă nici un indiciu despre modul de participare și produsele ce le voi oferi ca premiu. Pentru că nu am acel gen de blog dorit de firme pentru endorsement, numărul articolelor fiind destul de mic, ca și cel al cititorilor, iar de faptul că locuiesc la Iași nici nu mai vorbesc, probabil că premiul/premiile le voi acorda tot din banii mei ca și în anii precedenți. Oricum, dacă sunteți interesate, stay tunned!
În tot acest răstimp, n-am mai cumpărat nimic cu excepția două lip-tinturi de pe ebay.com. Primul, Innisfree - Eco Fruit Tint - nu e prea rezistent!, iar celălalt, Tony Moly - Delight Tony Tint Lip Gloss, care nu știu cum e, pentru că n-a mai venit deși a fost trimis în aceeași zi ca și celălalt, tot din S.Korea :(


Am mai citit câteva cărți, am văzut câteva filme/seriale și, cel mai important pentru mine, după 2 luni de când mi-am schimbat modul de a mânca și am renunțat la dulciuri (nu în totalitate, mai cad în ispită cel mult o dată pe săptămână :d), Pepsi și semințe, am slăbit 6,7 kilograme.
Eu nu văd mari schimbări la aspectul general, însă prietenele îmi spun că aș fi mai subțire la față comparativ cu vremea când aveam 83 de kilograme. În plus, acum îmi vin bine și bluejeans-ii flare pe care-i iubeam, însă nu-i mai puteam purta pentru că mă strângeau de-mi pocneau ochii :))
Până la Creta mai am 2 luni, timp în care, dacă mai scad vreo 3-4 kg., mă declar foarte mulțumită.
Tot în timpul trecut de la ultima postare, am terminat cursurile de legislație de la școala de șoferi și aștept să fiu contactată pentru a începe cele de șofat. Am niște emoții teribile pentru că nu am avut niciodată măcar curiozitatea de a ști pedalele, bordul etc., însă sper să mă descurc onorabil.
Oricum, voi să-mi țineți pumnii și eu vă țin la curent cu evoluția mea pe străzile patriei :))
Să aveți o săptămână ușoară și însorită, iar celor care serbează zilele aștea Paștele, le spun Christos A Înviat! :-*

miercuri, 9 martie 2016

Săptămâna asta

Am început-o cu 7 martie, ziua mea de naștere, nesărbătorită în nici un fel. Am fost la birou până la 5 și, după aceea, m-am dus frumușel acasă și am lenevit în pijama. M-am uitat la un episod din noul sezon Call the Midwife, am mulțumit celor care mi-au făcut urări pe Facebook și gata ziua.
Am primit însă câteva cadouri care mi-au plăcut mult și pe care vreau să vi le arăt.
De la colega mea, Alina, cea care-mi face întotdeauna cadouri foarte frumoase, am primit un mix de miniproduse L'Occitane și un șampon Kerastase pe care mi-l doream


În pachetul lung, legat cu fundă, este o sticlă cu un lichior-cremă, cadou din partea colegului Doru, care e de obicei un drăguț, iar de ziua mea cu atât mai mult :)
De la o altă colegă, Dorina, cu care am, de asemenea, o relație deosebită, am primit o brățară foarte frumoasă cu pietre semiprețioase


Pe lângă cadourile primite, mi-am făcut și eu niște cadouri, că dacă eu nu mă prețuiesc, atunci cum s-o facă altii, nu? :d
Întâi și întâi am ridicat dis de dimineață de la poștă un pachet de la Topshop cu o pereche de bluejeans Moto Jamie ripped, singura pereche de acest gen din garderoba mea

 apoi, după prânz am primit beauty kit-ul Marie Claire


L-am comandat, deși nu sunt foarte încântată de conținut. Cele două produse Avon îmi par out-of-league în comparație cu restul, iar produsul Batiste îmi e nefolositor pentru că, având părul scurt, prefer să-l împrospătez spălându-l :p
În rest, mai recent (adică ieri), am primit o mică comandă H&M care conținea doar un produs, comandă făcută din aplicația android a H&M și pentru care am avut 25% reducere și tranport gratuit cu codul 0358


iar de la soțul meu, o geantă crossbody din pânză, foarte frumoasă și funcțională


un selfie-stick și un prosop de plajă absolut grozav, ambele pentru vacanța care vine după numai 3 luni :)
Nu le-am mai făcut poze, însă prosopul vi-l pot arăta într-o poză de pe site-ul de unde l-a cumpărat

îl puteți cumpăra de aici

Ieri am avut o zi liberă de la birou și am folosit-o pentru a alerga prin oraș pentru tot felul de formalități pentru școala de șoferi, pe care o încep sâmbătă. Doamne ajută! :d Am ajuns acasă pe la 3 după-amiaza, m-am uitat la The Lady in the Van ( nu mi-a plăcut foarte mult, deși îmi place Maggie Smith), am spălat niște rufe, am păcătuit cu un sfințișor (mucenic pe moldovenește) și din nou, ziua s-a terminat mult prea repede :(
Azi din nou la muncă pentru încă 3 zile pline.

miercuri, 2 martie 2016

iHerb din nou

M-am urnit, în sfârșit, să scriu despre ultima comandă făcută pe iHerb.
Am comandat doar strictul necesar, iar singurul derapaj au fost săpunurile South of France Lush Gardenia  care-s pur și simplu minunate. Am avut săpunurile South of France în mărime travel, așa că știam cât de mult îmi plac, însă nu mă așteptam ca acestea, full-size de data asta, să miroasă atât de bine! 


Mi-am mai cumpărat șamponul Giovanni Smooth as silk de care, deocamdată sunt destul de mulțumită pentru că nu fac mătreață (am scalp sensibil) și nici nu necesită balsam după, o mini pastă de dinți Jason pentru vacanțe, unde e important să nu am bagaj greu/voluminos, ca să mă încadrez în limitele impuse de compania aeriană, 


În plus, mi-am comandat și o periuță de dinți Eco-Dent care are și un cap de schimb și un baton Cococare, pe care am uitat să-l pozez, pentru că l-am pus în frigider de cum l-am scos din colet. Nu prea știu încă la ce am să-l folosesc, dar mă lămuresc eu :D
Din secțiunea Trials am comandat o pastă de dinți Now Food cu scorțișoară care era la momentul comenzii 1 $, cât și un pachet de balsamuri de buze cu miere de la Sierra Bee la același preț. Cadou am primit și eu acea lavetă pentru șters ochelarii, inscripționată iHerb.
Comanda a venit după foarte mult timp, respectiv 25 de zile, de credeam că "îi pun cruce", cu atât mai mult cu cât la începutul anului ăsta mi-a dispărut în meandrele Poștei Române și o comandă Topshop cu lucruri tare drăguțe cumpărate cu prețuri foarte bune la solduri :( În continuare îmi displace total modul în care ambalează iHerb produsele, pentru că pun acele pungi-tampon doar deasupra, în timp ce la fundul cutii (care are tendința de a se desface!) produsele nu sunt protejate de nimic. Așa se face că săpunurile mele erau ieșite din cutii și ușor lovite :( Totuși, nu pot să nu remarc și să fiu mulțumită că, deși comenzi extracomunitare cu un stop pntru retrimitere în Europa, încă mai vin la poșta de cartier.
La comanda asta am beneficiat de reducerea costurilor cu acei 5$ puși la dispoziție de iHerb pentru toți clienții existenți, plus o mică sumă reward pe care o aveam în contul meu.

marți, 1 martie 2016

Ultimele cumpărături de la H&M

Așa cum v-am promis, vă arăt ce am cumpărat de la H&M.
Din păcate, nu mai sunt disponibile decât rochia
care e foarte frumoasă, lucrată impecabil, și e căptușită,
și geanta
care nu-i chiar grozavă. Probabil că, dacă aș fi văzut-o deschisă, n-aș fi cumpărat-o.


Am mai cumpărat și o căciuliță care mi-am închipuit că e în set cu fularul/eșarfa cumpărată cu o altă comandă, doar că nu-i chiar așa, florile de pe căciuliță fiind cumva spre violet.


În plus, mi-am mai cumpărat compulsiv niște balerini care-s mărimea 40, deci îmi sunt mari :(


și o cămașă superbă din poplin cu elastan
Dintre toate, doar de balerini îmi pare rău că i-am luat, pentru că trebuie să-i fac retur :(
Deseară am să revin cu ce am avut în ultima comandă iHerb.
Editez, că mi-a scăpat să vă arăt ce mi-am mai cumpărat, noroc că m-a întrebat Claudia (de la claudia's choice) de Bambu, prins în poza cu geanta ;)
Minunea asta cu pisici:)
Materialul e sintetic, însă e OK din punctul meu de vedere. Cât e de ochioasă,  vedeți și singure. Încă mai e dispo în marimea 44, care e cam pentru un 40 real.

luni, 29 februarie 2016

29 februarie 2016

Data asta din calendar îmi amintește de un film tare drăguț, irlandez, văzut cu niște ani în urmă. Se numește Leap Year și povestește despre un așa-zis obicei irlandez care permite ca în ziua de 29 februarie fetele să fie cele care îi cer în căsătorie pe bărbați :) Vă las link în caz că nu l-ați văzut
Tot azi, împlinesc o lună de când țin un fel de dieta, adică mănânc cantități mult mai mici, cu sare foarte puțină, fără semințe și cu foarte puține dulciuri.
Rezultatul e îmbucurător: am dat jos 4 kg., iar tensiunea arterială e 12,5 cu 8, asta după ce, inițial, aveam 17 cu 11, iar la jumătatea perioadei 15 cu 10. Dacă mai reușesc să slăbesc încă 4 kg. în același mod (fără sacrificii imense), mă declar mulțumită :)
În rest, vă spun că azi merg să ridic de la poștă o comandă iHerb făcută pe 4 februarie (tare mult a mai durat până să o primesc!) și, tot azi primesc o comandă H&M cu produse comandate la oferta -10%/20% + transport gratuit.
Am să mă mobilizez să vi le arăt când le primesc.
Ziua de azi e una cenușie, cu doar 7 grade care se simt ca 4, iar prognoza zice că, deși de mâine vine primăvara calendaristică, vremea se tot răcește :(



Acum vă las, urându-vă să aveți o săptămână bună! :-*

luni, 22 februarie 2016

Solduri de iarnă de la H&M

Săptămâna trecută am dat o mică comandă pe site-ul H&M și, ținând cont de faptul că unul din produse mai este disponibil, m-am gândit să vă arăt și vouă ce am cumpărat.
Primul lucru e o eșarfă care merge foarte bine și acum pentru că e dintr-o țesătură ușor pufoasă, moale și călduroasă, iar de culori nici nu mai trebuie să vă zic cât sunt de frumoase


Mai este aici și a costat doar 14,90 lei
În momentul în care mă uitam la lucruri nou postate în secțiunea de sale, au apărut aceste ghete din pânză tare, înflorată, Dr. Martens style, și costau doar 40 de lei. Așa că n-am rezistat să nu le iau :)


Mai sunt încă multe produse frumoase și ieftine, unele dintre ele fiind în magazinele fizice încă la preț întreg. În plus, până pe 29 februarie cu codul 0301 aveți shipping gratuit care, în mod normal, costă 16,90 lei, și coletul vine cu Cargus.